Dinţii aliniaţi corect ajută la minimizarea solicitărilor excesive aplicate asupra oaselor, rădăcinilor, ţesuturilor parodontale şi articulaţiilor temporomandibulare.

 

Menține-ți zâmbetul

Aparatul de contenție este un dispozitiv fix sau mobil care se poartă după îndepărtarea aparatului ortodontic fix‚ pentru menținerea poziției corecte a dinților la finalul tratamentului. Purtarea aparatului de contenție este unica soluție care asigură menținerea poziției dinților obținută în urma tratamentului ortodontic. Este esențial ca aparatul de contenție să fie purtat continuu în primele 3-4 luni urmând ca după această perioadă să fie purtat doar noaptea, timp de 1-2 ani, în funcție de gravitatea anomaliei inițiale și de vârsta pacientului. Suprimarea contenției se face treptat: se scade numărul de ore în care este purtat aparatul, apoi numărul de zile pe săptamână, până când se renunță definitiv.

Dacă pacientul nu poartă contenția conștiincios din momentul aplicării ei, dinții pot reveni la poziția inițială avută înaintea tratamentului ortodontic.

Tipuri de retainere

Gutiera de contenție

Este fabricat dintr-un plastic transparent. Are avantajul că este ușor de purtat, are volum scăzut, este aproape invizibil. Poate fi folosit ca suport pentru un gel de fluorizare.

Purtarea ei se face în funcție de indicația doctorului, în principiu în primele 6 luni după îndepărtarea aparatului fix se poartă non-stop, se scoate doar pentru a mânca şi pentru a igieniza dinții şi gutiera. Apoi se poartă câteva ore ziua şi toată noaptea. Renunțarea se face treptat.

Cum trebuie îngrijită gutiera de contenție?

  • în perioada când nu este purtată se păstrează în cutia cu care o primiți;
  • se spală cu o periuță de dinți, cu săpun sau pastă de dinți şi se clăteşte sub jet de apă;
  • nu se strânge între degete şi nu se îndoaie pentru că e fragilă şi se rupe;
  • nu se mănâncă cu gutiera în gură;
  • se spală întotdeauna dinții înaintea aplicării gutierei;
  • se repectă instrucțiunile de punere şi scoatere de pe dinți (cu ambele mâini), altfel se rupe uşor.

Retainerul permanent

pentru situațiile în care este necesară o contenție de lungă durată. Cel mai frecvent se folosește pentru menținerea poziției incisivilor inferiori până la terminarea proceselor de creștere a mandibulei. Cel mai folosit este un fir de oțel torsadat sau fibră de sticlă fixat cu un ciment compozit.

Este lipită pe fața interioară a dinților şi nu e vizibilă, e foarte comodă şi nu influențează vorbirea sau masticația. Nu poate fi îndepărtată de către pacient.

Trebuie controlată periodic deoarece se poate dezlipi de pe unii dinți fără ca pacientul să sesizeze. Atâta timp cât contenția e intactă e bine să fie lăsată pe poziție.

Trebuie acordată o atenție deosebită igienizării cu periuțe interdentare şi ața dentară.

Plăcuța Maxilară

Este cel mai frecvent aparat de contenție; folosit mai ales la maxilar.

Poziționerul

Reprezintă două gutiere elastice unite la nivelul dinților. Se poartă primele 2-3 săptămâni și permite mici corecții la nivelul dinților.