Dragi pacienți, vă anunțăm cu bucurie că din data de 25 mai ne vom relua activitatea

A fost o perioadă dificilă pentru fiecare dintre noi, cadre medicale și pacienți deopotrivă, știm că sunteți cu toții nerăbdători să veniți, dar vom reface programările în primul rând în ordinea urgențelor (durere, inflamație, hemoragie, traumatism), iar apoi în ordinea cronologică în care acestea au fost anulate – așa este corect pentru toata lumea.

În acest sens, vă anunțăm că vom lua noi legatura cu dvs. pentru stabilirea programărilor.

Deși, după cum toți știți, am avut un protocol riguros de asepsie, antisepsie si sterilizare și înainte, am folosit aceasta perioadă ca să facem un upgrade, să urmărim ce fac comunitățile internaționale și să studiem situația pentru a putea oferi serviciile noastre în condiții de maximă siguranță, atât cât este cunoscut, recomandat de catre autoritățile medicale competente și uman posibil în acest moment, atât pentru voi cât și pentru personalul clinicii. Este o situație nouă, un virus versatil, deci trebuie o strategie pe măsură!
Din păcate, riscul contaminării cu acest virus foarte contagios și încă incomplet cunoscut este real și din acest motiv ne pregătim intens pentru a respecta recomandările date de Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor Stomatologi din România în concordanță cu normele impuse la nivel mondial în contextul pandemiei Covid-19.
Noul protocol va aduce modificari în frecvența, tipul, durata, modul de desfășurare al activității stomatologice.
Vă rugam încă o dată să înțelegeți că urgențele vor avea prioritate, iar programările anulate vor fi reluate în ordinea cronologică a anulării lor!

⚠️În continuare, vă prezentăm cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aveți în vedere în ceea ce privește vizita dumneavoastră și desfășurarea activității în cadrul cabinetului în perioada ce urmează.
Menționăm că toate aceste măsuri sunt valabile începând cu data de 25 mai 2020 și vă rugăm să înțelegeți că au rolul de a asigura protecția și sănătatea atât a dvs., a celorlalți pacienți, cât și a personalului medical, conform legislației în vigoare.

❗❗Accesul în cabinet pentru orice tratament stomatologic se va realiza exclusiv în baza unei programări telefonice prealabile și după un triaj telefonic❗❗

Este foarte important să respectați cu strictețe ora programării stabilite!
Când ajungeți la cabinet vă rugăm să anunțați telefonic personalul clinicii pentru a putea sa fiți întâmpinat.

Staționarea în sala de așteptare din interiorul cabinetului NU este permisă, astfel incat, dacă ați ajuns înaintea orei programării, va rugam sa așteptati în fata cabinetului sau în mașina proprie, urmând a fi anunțați telefonic de personal când puteti intra.
În timpul așteptării în afara cabinetului, vă rugăm să respectați normele în vigoare (purtarea obligatorie a unei măști care să acopere gura și nasul, asigurarea unei distanțe de minim 1.5 m între persoane).

Măsuri la intrarea în cabinet:

  • Accesul se va permite doar pacientului, însoțitorii putând aștepta în afara cabinetului. Excepție constituie situațiile speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o singură persoană însoțitoare.
  • Fiecare pacient (și aparținător, după caz) va purta propria mască de protecție la intrarea în cabinet, până în momentul în care personalul medical îi va solicita să o îndepărteze în vederea efectuării tratamentului (apartinatorii sunt obligați să poarte masca pe parcursul întregii vizite).
  • La intrarea în cabinet, pacientului (si apartinatorului, dupa caz) i se va verifica temperatura. Daca aceasta este sub 37°C, își va dezinfecta mâinile cu substantele dezinfectante aprobate de MS si puse la dispozitia dvs de catre cabinet si va completa formularele necesare intrarii la tratament.

‼‼Intrarea in cabinetul de tratament este conditionata de completarea si semnarea pe proprie raspundere a acordului informat, a declaratiei pe proprie raspundere privitoare la contacte COVID-19, deplasari in strainatate/zone carantina etc. si a chestionarului de evaluare a stării generale de sănătate‼‼

  • Dupa semnarea tuturor formularelor, pacientul se va îmbrăca cu echipamentul de protecție pus la dispoziție de clinica (halat daca este necesar, botoșei si bonetă obligatoriu), insotitorul va primi botosei, iar lucrurile personale vor fi depozitate într-un loc special amenajat si dezinfectat dupa fiecare pacient.
  • Evitați pe cât posibil contactul direct cu personalul (mențineți distanța de 1.5 m în timpul discuției), cu mobilierul, cu mânerele ușilor, etc.

Vă rugăm frumos să folosiți baia doar dacă este imperios necesar!

Măsuri la intrarea în cabinet:

  • Atât înainte cât și la finalul intervenției stomatologice, pacientul își va clăti gura timp de 30” cu soluție de apă oxigenată 1% pusă la dispoziție in cabinet.

Măsuri la parasirea cabinetului:

  • Pacientul si insotitorul isi vor arunca materialele de protectie personala date de catre clinica in tomberonul special destinat acestor deșeuri, care se afla la iesirea din cabinet.

Aveți grija de voi si să ne revedem cu bine!