Reabilitarea estetică a zonei frontale prin implant și coroane ceramice

Corectarea înghesuirilor dentare și a protruziei incisivilor prin tratament ortodontic modern

23 ianuarie 2026

Reabilitarea incisivilor superiori cu coroane ceramice integrale

17 februarie 2026

Reabilitarea estetică a zonei frontale prin implant și coroane ceramice

    Reabilitarea estetică a zonei frontale prin implant și coroane ceramice

    Pacientul s-a prezentat la cabinet cu o lucrare protetică veche, inestetică și necorespunzător adaptată, realizată la nivelul celor doi incisivi centrali și al incisivului lateral superior stâng. În plus, incisivul central superior drept era iremediabil compromis, motiv pentru care a fost necesară extracția acestuia.

    Planul de tratament a fost conceput pentru a restabili atât funcționalitatea, cât și estetica zonei frontale. După extracție, s-a realizat inserarea unui implant dentar, ca soluție optimă pentru înlocuirea dintelui pierdut.

    Pentru refacerea completă a zâmbetului, au fost realizate două coroane ceramice pe suport de zirconiu pentru dinții naturali și o coroană pe implant, atent integrate din punct de vedere estetic. Un obiectiv esențial al tratamentului a fost obținerea unui profil gingival uniform între cei doi incisivi centrali – unul natural și unul susținut de implant – pentru a asigura o integrare perfectă și un aspect cât mai natural. Rezultatul final este un zâmbet armonios, stabil și funcțional, cu o estetică echilibrată și o continuitate naturală între dinții restaurati și țesuturile înconjurătoare.