Bracketuri metalice sau ceramice?
mai 9, 2019Etapele tratamentului bolii parodontale
iunie 3, 2019E tratamentul ortodontic dureros?
Una din grijile majore ale pacienților când încep un tratament ortodontic e durerea.
Cele mai frecvente întrebări sunt: "Cât de tare mă vor durea dinții?", "Cât timp vor fi dureroși?"
Ca să înțelegem ce se întâmplă în timpul deplasării dinților trebuie să știm că dinții sunt fixați în os prin intermediul ligamentului parodontal, asemenea unui hamac. În spațiul parodontal sunt și vase de sânge și terminații nervoase sensibile la presiune. Când o forță e aplicată pe dinte, aceasta se transmite țesutului parodontal. Ligamentele sunt întinse pe o parte și compresate pe partea opusă. Crește presiunea, apare vasodilatație, terminațiile nervoase sunt iritate și apare o ușoară durere, ce durează 24-48 ore. Din sânge și zonele apropiate apar celulele ce remodelează osul, pe de o parte îl topesc, pe de altă parte se depune os nou. Așa dintele începe să se deplaseze și durerea cedează.
Întotdeauna trebuie aplicată forța optimă, adică aceea forță care produce cea mai rapidă deplasare a dintelui, fără disconfortul pacientului și fără distrugerea țesuturilor.
Ideea potrivit căreia cu cât forța e mai puternică, deplasarea dintelui e mai mare, e total greșită.
Când forța e prea mare, presiunea de la nivelul țesutului parodontal e excesivă. Vasele de sânge sunt comprimate și scade aportul de oxigen și celule necesare remodelării osului. Dintele nu se deplasează și apare durere mare, care durează mult. Pot apărea și inflamații ale pulpei dentare, pulpite foarte dureroase sau resorbție a rădăcinii care se scurtează.
Orice durere care necesită administarea de antialgice și care durează mai mult de 2-3 zile, fără a scădea în intensitate, poate fi patologică și trebuie investigată de către ortodont pentru a verifica dacă forța aplicată dintelui nu e prea puternică. Pot să apară complicații ireversibile, care pot merge până la pierderea dintelui.