Lucrările dentare și întreținerea lor
decembrie 29, 2017De ce apare uzura accentuată a dinților și care sunt posibilitățile de prevenție și tratament?
ianuarie 29, 2018Este albirea dentară o procedură sigură?
Cât de sigură este albirea dentară? Poate această procedură să afecteze smalțul sau pulpa dinților?
Efectele asupra smalțului dintelui nu sunt mai puternice decât cele produse de consumarea unor băuturi carbogazoase şi sunt trecătoare, saliva are proprietăți de reparare. Efectele depind şi de substanța folosită, concentrație și timpul de acțiune. Prin folosirea gelului de carbamidă 10-16% în gutieră se produce şi uree, care crește ph salivei spre alcalin în primele 2 ore de folosire și previne demineralizarea smalțului.
Efectele asupra pulpei dentare (nervul dintelui)
Poate să apară o sensibilitate crescută a dinților la rece pe perioada albirii sau dupa terminarea ei. Se datorează peroxidului de hidrogen care trece prin smalț și dentină spre interiorul dintelui, la nerv. La concentrații crescute de peroxid (30% -35% folosite la albirile în cabinet), în asociere cu lumina sau căldura pentru potențarea efectului, se pot produce pulpite reversibile, dar nu există riscuri permanente pentru dinți. La concentrații mici de peroxid (3% folosite la albirea acasă), efectele pe nerv sunt şi mai mici, sensibilitatea dinților e trecătoare și se remite în câteva zile de la încetarea albirii.
Substanța folosită pentru albirea dinților este peroxidul de carbamidă cu concentrație între10-16% pentru albirea acasă și 45% pentru procedurile în cabinet. Substanța activă este peroxidul de hidrogen care suferă un proces de oxidare cu degajare de oxigen activ care intră în structura smalțului şi a dentinei înlăturând petele. Dintele devine mai alb și mai luminos.
Folosirea în gutiere a gelului de peroxid de carbamidă de 10% concentrație e echivalent cu 3% peroxid de hidrogen şi 7% uree. Peroxidul de hidrogen se descompune în oxigen activ şi apă, iar ureea în amoniu și dioxid de carbon. Toți aceşti produşi există in mod natural în organism şi în mâncare și sunt bine tolerați de organismul uman.
Studiile științifice au evaluat siguranța peroxidului de hidrogen în cavitatea orală. Testele au arătat că acesta este un compus chimic cu efecte benefice pentru gingie prin efectul antibacterian al oxigenului, are efect antiplacă şi efect antiseptic. Nu este toxic şi nu s-au raportat efecte nedorite. Poate să apară o iritație pasageră a gingiei prin contactul prelungit.
Studiile clinice și de laborator, precum și milioanele de pacienți tratați au demonstrat eficiența și siguranța folosirii produselor de albire aplicate și monitorizate de medicul stomatolog. Doar medicul cunoaște indicațiile și contraindicațiile albirii dentare, cum trebuie realizat acest procedeu, care sunt produsele care se potrivesc fiecărui pacient din varietatea celor existente pe piață.